miercuri, 6 martie 2013

Un Pământ nou - Eckart Tolle



O echipă TV de la BBC realiza un documentar în deşert, călăuziţi de un beduin. Seara, odată cu întunericul, frigul s-a lăsat şi el peste dunele de nisip, strângându-i pe oameni în jurul focului, lângă corturi. Reporterii şi cameramanii discutau despre ce aveau de făcut a doua zi. La un moment dat, unul dintre reporteri s-a întors către beduin, care stătea un pic mai departe, desenând tăcut cu băţul în nisip.
- Spune-ne o poveste, l-a rugat el pe ghid.
- Nu, a răspuns acesta.
- De ce? a întrebat reporterul, uimit de refuz.
- N-am poartă... a răspuns încet beduinul...

Pentru mine, Eckart Tolle are meritul că mi-a deschis o poartă către o lume care până atunci îmi rămăsese inaccesibilă. >>>
ECKHART TOLLE este, probabil, unul dintre cei mai cunoscuţi călăuzitori spirituali ai timpului nostru. Mi se întâmplă uneori să dezvolt  o respingere faţă de o carte, un autor, sau film care este prea îndelung şi prea mult recomandat. Aşa s-a întâmplat cu Eckart Tolle. Pur şi simplu nu mă interesa. Până când am citit primele rânduri din „Un pământ nou”. 
Cartea asta a ajuns la mine chiar când porneam în călătoria care urma să ne îndrepte paşii către Valea Curcubeului. Am deschis-o, am început să o citesc şi n-am mai putut să o las din mână. Mi-ar fi plăcut să o citesc mai demult. În trecut, în cautare de răspunsuri, am citit şi alte cărţi care vorbeau despre trezirea interioară. S-a întâmplat însă că nu am rezonat cu ele. Nu le-am înţeles. Tot ce citeam despre non-ataşament, renunţare, iluzie, abandon, părea ori lipsit de sens, ori imposibil. Şi cel mai ciudat mi se părea modul în care vorbeau despre minte. Dacă nu ca despre un duşman, atunci ca despre un obstacol, ceva ce trebuie depăşit. N-avea sens. Nu pentru mine, în orice caz.
Şi iată-mă din nou în mână cu o astfel de carte, vorbind despre aceleaşi lucruri: minte, ego, suferinţă, iluzie, corpul-durere...
Nimic nou, mai citisem despre ele. Doar că de data asta înţelegeam. Cumva, Eckart Tolle reuşea să le pună în cuvintele potrivite pentru mine.  Nemţeşte, ordonat, începând cu începutul, dând uneori exemple pe care le putem găsi chiar în viaţa de zi cu zi (vezi cazul femeii care vorbea singură) Eckart Tolle reuşea să formuleze ideile în aşa fel încât să le pot înţelege şi eu, cu mintea mea româno-europeano-angnostico-sceptică...
M-am trezit nu numai că simt sensul celor spuse de el ci şi că, citind, se face lumină în multe din lucrurile citite în trecut. 

Frumos a fost că, dincolo de validarea intuitivă, cele citite au ajuns într-un mod diferit chiar şi la minte. A fost o altfel de înţelegere. Ca şi cum mintea mea a fost pusă în situaţia să se întrebe: „cum, nu-mi fac treaba bine?, aş mai putea să fac şi altceva?” Suficient ca să iniţieze un proces de aliniere minte-intuiţie-simţire care continuă şi acum.
Aşa că iubesc cartea asta şi o recomand cu căldură.  Poate va deschide noi porţi şi pentru alţii.

Un comentariu:

  1. Extraordinara carte! Multumesc pentru postare!
    Am citit-o de 15 zile si nu ma indur sa o pun in biblioteca sa iau alta....o rasfoiesc si recitesc constant capitole care mi-au insuflat atat de multe lucruri importante despre care as fi vrut sa stiu demult. Personal, as milita pentru predarea in scoli a acestei magnifice carti.
    Toata stima pentru Eckhart Tolle!

    RăspundețiȘtergere

Designed By Blogger Templates