joi, 13 iunie 2013

Son-Rise, educaţia şi efectul Pygmalion


Am rămas cu gândul la Son-Rise. Nu-mi pot scoate din minte cât de bucuroasă a fost mama lui Ruan când a văzut prima privire a copilului îndreptată direct către ea, sau strigătele de bucurie ale familiei atunci când Ruan cere primul lucru… sau când se recunoaşte prima oară în oglindă… sau… of, toate acele momente atât de obişnuite pentru părinţii copiilor normali…


Momente atât de obişnuite şi copii atât de normali încât nimic nu mai pare nici extraordinar, nici motiv de bucurie. Şi, totuşi… uneori se întâmplă ceva, vedem un film, să întâlnim un copil autist sau părintele unui astfel de copil şi ne dăm seama că orice copil sănătos este cu adevărat un motiv de bucurie şi recunoştinţă.
Merge, aleargă, vorbeşte, cere, se uită în oglindă, mănâncă singur, se joacă, face toate acele miracole cotidiene pe care, din păcate, prea adesea noi părinţii le considerăm nu numai ca ceva de la sine înţeles, ci chiar nepotrivite atunci când nu se încadrează în imaginea noastră despre cum “trebuie” să fie şi să se poarte un copil. >>>

miercuri, 12 iunie 2013

Cântecul copilului - când începe viaţa?



Povestea de mai jos îmi aduce aminte de Anastasia şi accentul pe care ea îl pune pe concepţia conştientă:

Există un trib în Africa unde data de naştere a unui copil nu înseamă nici ziua în care acesta s-a născut copilul, nici data la care acesta a fost conceput, ci ziua în care copilul a fost gândit de către mama lui. Astfel, când o femeie decide că doreşte să aibă un copil, ea se duce şi se aşează singură sub un copac, stând acolo şi ascultând până când aude cântecul copilului care doreşte să se nască. Apoi, după ce a auzit cântecul viitorului copil, ea se întoarce la bărbatul care va fi tatăl copilului şi îl învaţă şi pe acesta cântecul copilului. Apoi, când împreună vor face dragoste, pentru a concepe fizic copilul, la un moment dat vor cânta cântecul copilului, ca o chemare pentru acesta. >>>

luni, 10 iunie 2013

Cum vezi viitorul în educaţie?


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă întreabă cineva cum văd viitorul educaţiei, mă gândesc la respect, iubire, înţelegere, comunicare noviolentă, joc, acceptare, empatie, siguranţă fizică şi emoţională, cooperare şi sens şi la modul în care toate acestea ar putea deveni baza de pornire a oricărui sistem de învăţământ. 



Aşa că m-am bucurat când am aflat de campania „Cum vezi viitorul în educaţie?” iniţiată de Blogal Iniţiative... până când mi-am dat seama că era vorba doar de manualele digitale şi de impactul pe care acestea îl vor avea (sau nu) asupra învăţământului. >>>       

joi, 6 iunie 2013

Son-Rise - A miracol of love



Căutând mai multe informaţii despre transformarea interioară, Comunicarea Nonviolentă şi Noua conştiinţă, am dat peste filmul Son-Rise – A miracol of love.

Filmul este transpunerea cinematografică a unei poveşti de viaţă reale:
Bears şi Suzie Kaufman, părinţii a două fete sănătoase devin pentru a treia oară părinţi, noul venit fiind, spre bucuria părinţilor, un băiat – Raun.>>>

marți, 4 iunie 2013

Nu mai cumpăr produse Nestlé

De ce am renunţat definitiv la produsele Nestlé


Nu am  fost nici până acum vreun mare fan sau consumator al produselor Nestlé . Cred că respectiva companie şi multe altele care asemeni ei şi-au făcut un nume pe piaţa alimentelor procesate, ar fi rămas şi acum la stadiul de făbricuţe de cartier dacă toată lumea ar fi cumpărat produsele lor în ritmul şi, mai ales, cantităţile pe care le cumpăr eu.

Oricât de bune le-aş considera calitativ, prefer să cumpăr fructe decât alimente procesate, prefer laptele natural celui conservat UHT şi dulciurile făcute în casă celor ce au străbătut mii de km până la masa mea.

Totuşi, de azi, orice produs aş avea nevoie din gama celor pe care le comercializează şi Nestlé , voi căuta în mod expres să NU fie produse de compania Nestlé . >>>

luni, 3 iunie 2013

Meditaţia Surâsului Interior

O cale spre bunăstarea Fiinţei

De-a lungul timpului, am încercat mai multe tipuri de meditaţie, toate menite să mă ajute să-mi armonizez gândurile şi Fiinţa. Să ies cumva în afara tiparelor mentale şi, spărgându-le, să ajung la acea pace interioară pe care am simţit-o câteodată, aşa... aparent fără motiv...


Nu mi s-a întâmplat prea des, însă am avut parte uneori de astfel de momente în care lumea mi se dezvăluia cu totul altfel, umplându-mă cu o stare de pace deplină şi iubire care izvorau din mine. Eu eram sursa acelei iubiri şi o îndreptam către tot ceea ce mă înconjura, fără vreo alegere. În momentele acealea nu exista frumos sau urât, nici bun sau rău, doar iubire.
Designed By Blogger Templates