Povestea de mai jos îmi aduce aminte de Anastasia şi accentul pe care ea îl pune pe concepţia conştientă:
Există un trib în
Africa unde data de naştere a unui copil nu înseamă nici ziua în care acesta
s-a născut copilul, nici data la care acesta a fost conceput, ci ziua în care
copilul a fost gândit de către mama lui. Astfel, când o femeie decide că doreşte
să aibă un copil, ea se duce şi se aşează singură sub un copac, stând acolo şi
ascultând până când aude cântecul copilului care doreşte să se nască. Apoi,
după ce a auzit cântecul viitorului copil, ea se întoarce la bărbatul care va
fi tatăl copilului şi îl învaţă şi pe acesta cântecul copilului. Apoi, când
împreună vor face dragoste, pentru a concepe fizic copilul, la un moment dat
vor cânta cântecul copilului, ca o chemare pentru acesta. >>>
Mai apoi, viitoarea mămică le va învăţa pe
soţiile şi pe bătrânele din sat să cânte cântecul copilului, astfel ca atunci
când copilul se va naşte, femeile bătrâne şi oamenii ce o vor înconjura pe mamă
în acel moment să-i ureze prin cântec noului născut bun venit. Pe măsură ce
copilul creşte, şi ceilalţi săteni învaţă cântecul copilului. Când copilul cade
sau se răneşte, cineva aflat în apropiere îl ridică şi îi cântă cântecul său. Sau,
atunci când copilul face ceva minunat sau
când trece prin ritualurile de iniţiere de la pubertate, sătenii cântă cântecul
acestuia (acesteia) ca pe un mod de a-l (o) onora.
În acest trib african mai există încă o ocazie când sătenii cântă cântecul copilului.
În acest trib african mai există încă o ocazie când sătenii cântă cântecul copilului.
Dacă în orice perioadă a vieţii sale, persoana
respectivă comite o crimă sau ceva ce este considerat un act inacceptabil social,
atunci el sau ea este chemat în centrul satului şi membrii comunităţii formează
un cerc în jurul lui (sau ei). Apoi, cântă cântecul pentru el(ea).
Tribul este conştient că modul de a corecta comportamentul asocial nu este pedeapsa ci dragostea şi reamintirea adevăratei identităţi. Când îţi recunoşti propriul cântec, nu mai ai nici dorinţa nici nevoia de a face ceva ce ar putea răni pe altcineva.
Şi astfel se desfăşoară viaţa lor. În timpul căsniciei, ei îşi cântă cântecele împreună. Apoi, la final, când copilul zace în pat, pregătit pentru moarte, toţi sătenii cunosc cântecul lui (al ei) şi ei cântă – pentru ultima oară – cântecul acelei persoane.
Poate că nu aţi
crescut într-un trib african care să cânte cântecul vostru în momentele
cruciale ale vieţii voastre, dar viaţa vă aminteşte mereu când sunteţi
rezonanţă cu voi înşivă şi când nu sunteţi. Când vă simţiţi bine, ceea ce faceţi se
potriveşte cu cântecul vostru, când vă simţiţi groaznic, nu sunteţi. Până la
urmă, toţi ne vom recunoaşte cântecul nostru şi îl vom cânta bine.
Poate că veţi avea
un pic de trac la început, dar aşa au toţi marii cântăreţi. Continuaţi să
cântaţi şi veţi vă găsi propriul drumul către casă.
Articol preluat de pe site-ul Thegodmolecule
Articol preluat de pe site-ul Thegodmolecule
http://ioncoja.ro/textele-altora/in-apuseni-a-inceput-sfarsitul-lumii/
RăspundețiȘtergereBuna ziua, poate puteti trage si dumneavoastra un semnal de alarma, poate ne aude cineva! site-ul nu-mi apartine, nu am nici o pretentie la nimic, am ramas doar socata de ceea ce putem face NOI tarii noastre, planetei noastre!
Cu stima din Timisoara,
Ana
Superb!
RăspundețiȘtergere